"-Florile sunt tot aşa de diferite unele de altele ca şi oamenii. Stai să vezi…

Într-un colţ pe o măsuţă, într-un vas mic de argint, stătea un trandafir superb, catifelat şi de un purpuriu atit de închis, încât părea negru. Era o floare minunată, petalele admirabil arcuite şi îmbujorarea atît de delicată şi perfectă, ca puful de pe aripile unui fluture proaspăt ieşit din crisalidă.

-Nu-i aşa că-i o frumuseţe ? mă întrebă doarnna Kralefsky. Nu-i minunat ? îl am de două săptămîni. E greu de crezut, nu-i aşa? Şi nu era boboc când a sosit. Nu, era complet deschis. Dar ştii, era aşa de bolnav că nu am crezut să poată trăi. Persoana care îl culesese fusese atât de neatentă încît l-a pus într- un buchet cu tot soiul de alte flori. Fatal. Pur şi simpiu fatal. N-ai idee cât de crude pot fi florile. Grosoane şi rezistente, foarte pământeşti. Şi dacă pui o floare atât de aristocrată cum este trandafirul printre ele, trebuie să te aştepţi la necazuri. Până când a ajuns aici se gârbovise şi se ofilise în aşa măsură încât nici nu l-am observat printre celelalte flori. Dar din fericire le-am auzit. Aţipisem aici când au început, mai ales cele galbene, am eu impresia, care de obicei sunt mai agresive. Evident, n-am înţeles ce spun, dar suna oribil. La început nu ştiam cu cine vorbesc ; credeam că se ceartă între ele. Apoi m-am ridicat din pat să privesc şi am găsit bietul trandafir strivit în mijlocul lor şi chinuit de moarte. L-am scos, l-am pus să stea singur şi i-am dat jumătate de aspirină. Aspirina face bine trandafirilor. (…)

Ei bine, scos din buchet şi ajutat de acest întăritor, a reînviat foarte curând şi pare atît de recunoscător. E clar că se străduieşte să rămână frumos cît de mult poate ca să-mi mulţumească.

 Privi cu afecţiune spre trandafirul care strălucea în vasul lui de argint..

-Trandafirilor le place să stea împreună doar cu alţi trandafiri."


Durrell, Gerald. 1986. Familia mea si alte animale. Bucuresti: Univers. pp 201-202